Logo: European Photo Competition For Diversity.

Language chooser

Please choose your language

Comisia Europeană desfăşoară o campanie de informare pan-europeană pe o durată de cinci ani (din 2003-2007) pentru combaterea discriminării pe motive rasiale sau de origine etnică, religie sau convingeri, vârstă, handicap şi orientare sexuală. Campania „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării” are ca obiectiv informarea oamenilor cu privire la drepturile lor în cadrul legislaţiei europene anti-discriminare, precum şi promovarea beneficiilor diversităţii la locul de muncă. Diversitatea şi dialogul nu constituie doar mesajele cheie, ci şi principiile fundamentale ale campaniei, care include măsuri la nivel european, naţional şi regional.

În acelaşi timp, concursul de fotografii se desfăşoară în cadrul unei a doua campanii ce promovează lupta împotriva discriminării: Anul European 2007 al Şanselor Egale pentru Toţi. Această iniţiativă a Comisiei Europene încearcă să sensibilizeze cetăţenii europeni asupra drepturilor lor la şanse egale şi la o viaţă lipsită de discriminări. Activităţile întreprinse pe parcursul Anului European abordează discriminarea care afectează unele persoane datorită sexului, rasei sau originii lor etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale.Acestea sunt motive de discriminare ce pot fi adresate la nivel european, iar campania Anul European va încerca să lanseze o dezbatere fundamentală despre beneficiile diversităţii atât pentru societăţile europene, cât şi pentru indivizi.

Concursul European de Fotografii pentru Diversitate este unul dintre cele mai mari proiecte europene care se va desfăşura în 2007 cu sprijinul celor două campanii. Se va desfăşura în toate cele 27 de state membre ale UE, invitând studenţii de la facultăţile de artă, fotografie şi design să trimită creaţiile lor foto care pot fi utilizate pentru a transmite publicului tânăr mesajele campaniei.
 
Pentru mai multe informaţii despre campania europeană „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării.” vizitaţi pagina web a campaniei www.stop-discrimination.info Pentru a afla mai multe informaţii despre Anul European al Şanselor egale pentru Toţi vizitaţi pagina web a Anului.

Logo: An initiative of the European Union.


Logo: Breaking Stereotypes - Photo Competition. Logo: For Diversity - Against Discrimination. Logo: 2007 European Year of Equal Opportunities for All.