Logo: European Photo Competition For Diversity.

Language chooser

Please choose your language

To see the winners click  here!

Viziunea ta. Perspectiva ta. Fotografia ta.

Luaţi-vă aparatele de fotografiat şi surprindeţi o imagine care să reprezinte o expresie artistică în favoarea diversităţii, împotriva discriminării. Fotografiile voastre vor fi publicate în afişele şi pliantele din întreaga UE.

Participaţi la Concursul European de Fotografii şi puteţi câştiga 3.000 € pentru voi înşivă şi 3.000 € pentru universitatea sau şcoala voastră. Premiul al doilea va fi în valoare de 2.000 €, iar premiul al treilea în valoare de 1.000 €. Cele mai bune fotografii vor fi expuse în cadrul unei expoziţii care va călători în toată Europa.

Concursul

Campania europeană de informare „Pentru Diversitate. Împotriva Discriminării.” invită studenţii de la facultăţile de artă, fotografie şi design din toată Europa să facă o declaraţie artistică în favoarea diversităţii, prin participarea lor la Concursul de fotografii „Breaking Stereotypes”. Studenţii trebuie să facă o fotografie sau un colaj de fotografii care să promoveze diversitatea şi care să se adreseze publicului tânăr.

Un juriu internaţional format din fotografi, tineri artişti şi experţi consacraţi în domeniile comunicării şi designului vor alege cele mai bune fotografii. Aplicaţiile vor fi analizate în funcţie de creativitatea şi originalitatea lor, precum şi de orientarea lor european-universală. Mai multe informaţii…

Cine poate participa?

Concursul se adresează studenţilor la arte plastice, fotografie, design grafic, design comunicaţional, comunicare vizuală, design multimedia şi alte discipline conexe. Participanţii trebuie să fie studenţi la o academie, universitate sau colegiu dintr-unul din cele 27 de state membre ale UE. Sunt acceptate aplicaţii individuale sau ale unor echipe de maxim trei persoane. Mai multe informaţii…

Câştigaţi premii în valoare de 9.000 €

Fericiţilor câştigători li se vor acorda premii în valoare de până la 3.000 €. În plus, pentru a-i sprijini, universitatea sau colegiul câştigătorului principal va fi premiată cu 3.000 € pentru a promova talentele creatoare sau pentru a investi în echipament şcolar. Cele mai bune 35 de fotografii vor fi prezentate într-o expoziţie care va fi organizată la Bruxelles şi care va călători apoi în capitalele ţărilor de provenienţă ale celor trei câştigători. Mai multe informaţii…

Cum să participaţi

Luaţi-vă aparatele de fotografiat sau cele din dotarea şcolii şi porniţi în căutarea unei imagini puternice. Puteţi edita fotografia în ceea ce priveşte culorile sau designul sau chiar să suprapuneţi mai multe imagini.

Reţineţi, însă, toate imaginile trebuie să vă aparţină.

După ce aţi efectuat formatarea corectă a designului (găsiţi mai multe informaţii aici) puteţi intra în competiţie. Trimiteţi o copie a fotografiei pe suport de hârtie şi încărcaţi o previzualizare şi fotografia originală în formularul nostru de înregistrare.

Vă rugăm să citiţi regulamentul concursului înainte să trimiteţi aplicaţia. Vom primi fotografiile până la data de 30 iunie 2007. NEW DEADLINE: July 31st 2007! Nu se percep taxe de participare. Mai multe informaţii…

Logo: An initiative of the European Union.


Logo: Breaking Stereotypes - Photo Competition. Logo: For Diversity - Against Discrimination. Logo: 2007 European Year of Equal Opportunities for All.